Cu ce drept?!

Tu vii si imi tii mie morala cum ar fi trebuit sa fiu si cum ar fi trebui sa ma port. Te ascult din respect ca am invatat sa ascult cu mult inainte sa inveti tu sa te exprimi. Te foiesti in spatii inchise si delimitate de o minte obscura si lipsita de vivacitate. Zambesti sa pari fericit si speri ca eu sa o cred. Citesti...citesti sa pari mai mult decat esti, sa iti faci o biblioteca cu lucruri pe care nu trebuie sa le citesti ci vin din viata; dar tu esti departe de asa ceva, astfel cartile iti mai arata cate un drum. Te agati de cate o idee pe care inainte de a o analiza tu treci direct la treaba.
Dupa o perioada de liniste vii si imi spui cat esti de bun. Atunci ma razvratesc si te intreb : " Cu ce drept?! " te crezi mai presus decat noi muritorii.

Impotrivire

Ma razvratesc importiva vointei interne; ma zbat intre mine si eu, incerc sa fin una. Ma inunda transfiguratiile parerilor tale si incearca sa ma injoseasca, facand sa devenim doua. Incerci ca ma calci cu bocancii tai noroiosi si plini de ura. Nu stii decat sa arunci cu vorbe goale si sa iti croiesti drum aruncand cu pietre. De multe ori am inchis ochii si am mutit auzind supozitiile tale minuscule. Incerci manipularea celor ce te ating prin fraze pompoase carora nu le cunosti nici tu sensul.
Ma detasez de umbra si incerc sa devin una.

Te-ai sau ai

E o remarca, care inca nu pot sa o inteleg desi am meditat ceva timp asupra-i " Te-ai ajuns?! ". Initial m-am enervat cand am auzit, ca mai apoi sa imi dau seama ca nu stiu ce a vrut defapt sa imi spuna. Eu una nu m-am fugarit niciodata si nici ca voi incerca sa fac lucrul asta, deci nu am cum sa ma ajung. De cuprins in brate nu ma cuprind singura ca spre deosebire de altii are cine sa faca lucrul asta, deci nu am incercat sa ma ajung.
Ma gandeam uneori ca ar fi vrut sa spuna : " Ai ajuns?! ". De aici rezulta imediat o alta intrebare: "Unde?!" ca nu plecasem in nici o directie; nici nu imi stabilisem un obiectiv bine intemeiat.
Totusi cred ca remarca vine de la un om frustrat de situatia in care se afla, astfel incercand sa isi amelioreze starea sa de fapt. Frustrarile vin totusi atunci cand propria persoana ajunge sa fie termen de comparatie. Eu nu sunt un "termen" deci nu ma compar.
Si totusi dupa ceva timp va voi raspunde :" Da!!! M-am ajuns! "