08 septembrie 2011

Cat il/o cunosti ?

De cate ori nu ne-am intrebat: " Il/ O cunosc cu adevarat?! " si nu am stiu ce sa ne raspundem?! Multi dintre noi raspundem impulsiv " Da! Il/O cunosc ! ".
Totusi pentru mine e pripit sa imi raspund la aceasta intrebare. Indiferent cat timp am stat impreuna sau cat timp am petrecut povestindu-ne aventurile , va ramane inevitabil un "mic secret ". Si e absolut normal ca acel secret sa ramana doar al nostru, e spatiul nostru interior privat. Uneori cand ni se face o dezvaluire ramanem socati de ceea ce auzim , iar in timp va avea repercusiuni negative asupra relatiei.
Eu am secrete, el are secrete si ma bucur ca nu ne incalcam spatiu intim. E atat de placut sa ne descoperim in timp; e acel sentiment de la primele intalniri, acel susur al interiorulul care ne face si mai mult sa ne dorim.
Si totusi cei ce raspund pozitiv intrebarii, sunteti chiar siguri? Atunci pot sa va intreb: Cat de bine se simte cand sta pe Wc si "da vanturi"?; De cate ori nu a vrut sa se scarpine "in fund" si nu a putut ca erai tu?; A vrut sa ragaie si sa ne mangaie pe burta , dar s-a abtinut ca erai tu? .
Si ma opresc sa nu fiu prea vulgara; desi astea sunt secretele noastre!

10 august 2011

Cu ce drept?!

Tu vii si imi tii mie morala cum ar fi trebuit sa fiu si cum ar fi trebui sa ma port. Te ascult din respect ca am invatat sa ascult cu mult inainte sa inveti tu sa te exprimi. Te foiesti in spatii inchise si delimitate de o minte obscura si lipsita de vivacitate. Zambesti sa pari fericit si speri ca eu sa o cred. Citesti...citesti sa pari mai mult decat esti, sa iti faci o biblioteca cu lucruri pe care nu trebuie sa le citesti ci vin din viata; dar tu esti departe de asa ceva, astfel cartile iti mai arata cate un drum. Te agati de cate o idee pe care inainte de a o analiza tu treci direct la treaba.
Dupa o perioada de liniste vii si imi spui cat esti de bun. Atunci ma razvratesc si te intreb : " Cu ce drept?! " te crezi mai presus decat noi muritorii.

05 august 2011

Impotrivire

Ma razvratesc importiva vointei interne; ma zbat intre mine si eu, incerc sa fin una. Ma inunda transfiguratiile parerilor tale si incearca sa ma injoseasca, facand sa devenim doua. Incerci ca ma calci cu bocancii tai noroiosi si plini de ura. Nu stii decat sa arunci cu vorbe goale si sa iti croiesti drum aruncand cu pietre. De multe ori am inchis ochii si am mutit auzind supozitiile tale minuscule. Incerci manipularea celor ce te ating prin fraze pompoase carora nu le cunosti nici tu sensul.
Ma detasez de umbra si incerc sa devin una.

03 august 2011

Te-ai sau ai

E o remarca, care inca nu pot sa o inteleg desi am meditat ceva timp asupra-i " Te-ai ajuns?! ". Initial m-am enervat cand am auzit, ca mai apoi sa imi dau seama ca nu stiu ce a vrut defapt sa imi spuna. Eu una nu m-am fugarit niciodata si nici ca voi incerca sa fac lucrul asta, deci nu am cum sa ma ajung. De cuprins in brate nu ma cuprind singura ca spre deosebire de altii are cine sa faca lucrul asta, deci nu am incercat sa ma ajung.
Ma gandeam uneori ca ar fi vrut sa spuna : " Ai ajuns?! ". De aici rezulta imediat o alta intrebare: "Unde?!" ca nu plecasem in nici o directie; nici nu imi stabilisem un obiectiv bine intemeiat.
Totusi cred ca remarca vine de la un om frustrat de situatia in care se afla, astfel incercand sa isi amelioreze starea sa de fapt. Frustrarile vin totusi atunci cand propria persoana ajunge sa fie termen de comparatie. Eu nu sunt un "termen" deci nu ma compar.
Si totusi dupa ceva timp va voi raspunde :" Da!!! M-am ajuns! "

22 mai 2011

Lacrimi de melc

Sunt lacrimi. Stropi ce nu ii pot opri. Picaturi ce cad neincetat. Acolo unde cad se face alb; speranta de lumina. Speram ca atunci cand va fi sa imi fie bine, dar nu a fost decat o minciuna. Ne retragem in noi ca niste melci obositi , ne aparam cu tacere, vrem sa fim imbatabili. Nimic nu ma poate opri. Lacrimile imi cad pe maini si ma sperie uzura pielii. O piele insetata de lacrimi. O picatura aluneca usor, ca un melc, pana devine nimic. Asa alunecam si noi, pana devenim nimic. Un nimic in infinitul melcilor obositi.

11 ianuarie 2011

Negru pana la trecut


Incerc sa imi tin echilibrul in negrul ce imi cuprinde toate simturile. Fac cativa pasi si realizez ca am ceva in mana. E un suport cu o lumanare. Inima imi bate cu putere, simt ca am un atu in fata neputintei. Dar cum sa aprind lumanarea?! Incer sa mai fac un pas. O adiere de vant imi mangaie fata si in acelasi timp face lumanarea sa palpaie. Ochii mi se acomodeaza cu greu. Intrezaresc ceva; dar nu ma pot concentra. In fata ca niste tablouri imi apar franturi din viata. Simt o caldura usoara in dreptul pieptului. O vad pe mama asa cum pot sa mi-o aduc aminte, grabita, zambitoare si mereu plina de griji. Negru. Clipesc din ce in ce mai des, totusi lumanarea palpaie iar eu nu pot sa disting nimic. Totul mi se afiseaza ca un scurt metraj, cu pasaje , care nu au avut importanta acum, dar care acum ma fac sa realizez multe. Imi aduce aminte ca spusesem candva ca intro relatie respectul distruge iubirea. Da, asa e.
O picatura de apa imi atinge buzele. O gust, e apa sarata. Un alt filmulet. La mare, in vara in care a fost minunat. O vara in care am vrut doar soare si sa te am. Ma cuprinde spaima. Mai vreau sa stiu cum a fost atunci asa placut. Negru.
Inchid ochii si sper ca atunci cand ii redeschid sa pot vedea altceva.Negru. Simt pe buze picaturi sarate. Cand deschid ochii vad o lumina galbena. Nu pot sa imi dau inca seama ce e cu mine. Dar e doar lumina de la bec. Si constat ca totul a fost un vis. A fost un vis care mi-a atras atentia.
Toata viata nostra e facuta din pasaje, carora nu le-am dat importanta si care nevoit au marcat alte persoane ce erau atunci langa noi. E un exercitiu bun , chiar si atunci cand suntem treji; sa facem din trecut un scurt metraj al importantei de azi.