17 iunie 2010

Melodia mainii


O melodie se aude usor. O pot asculta atunci cand ma atingi. E melodia care ne tine aproape. E melodia noastra. Din degete iti ies versurile si se afunda tot mai adanc in sufletul meu. Sunt pentru atunci cand nu esti langa mine. Si vom canta mereu imreuna. Daca nu vom mai avea glas, vom canta cu mainile. Daca nu vom mai avea maini, vom canta cu sufletele. Daca nu vom mai avea suflete, se va auzi melodia noastra in infinit. Lacrimile imi inunda inima atunci cand nu ma atingi; stiu ca esti departe si ca tu asculti aceeasi melodie. Melodia noastra, a sufletelor ratacite. E melodia atingerilor, e melodia tacerii si a linistei.
Inchid ochii si plutesc pentru ca mi-ai dat aripile versurilor. Ating usor cate un cuvant, iar el are un sunet minunat. Plutesc printre rataciti; doar mana ta ma tine aproape de realitate. O realitate plina de tristete.
Va trece timpul pe langa noi fara sa il auzim. Noi avem melodia noastra iar batranetea ne va gasi linistiti, pentru ca vom canta si vom pluti deasupra lor.

14 iunie 2010

Liniste cu Verde


Hoinaresc printre stancile ce le ridic zilenic in spatiul meu de odihna. Linistea ce ma imbratiseaza, incepe sa ma sufoce cu prezenta ei. Contrastul dintre colorat si sters e din ce in ce mai mare. Aud in departare un zumzet, sunt intrebarile ce se reped spre mine; incerc sa ma feresc, inchid ochii sperand asa sa scapt de esenta lor.
Un verde crud isi face aparitia printre maroniul stancilor. Imi amintesc, mi-a mai ramas acea urma de speranta. Imi e frig, se face din ce in ce mai rece. Incerc sa ma acopar cu un fulg. Ceva imi spune sa fug cat mai departe, poate asa voi reusi sa ajung la Verde. Ma ridic, sunt bezmetica, incerc sa scap dar acel Maro ma tine legata de un picior. Inchid ochii si imi cresc aripi; aripi de vultur, sunt puternice, voi reusi.
Florile ce cresc in mine vor sa infloreasca, le mai retin. Simt privirea acea sfasietoare ce ma urmareste. Fug, ma transform in negru si ma pot ascunde; dar am uitat de florile din interior, sunt prea colorate. Le las sa infloreasca, Maroul e doar o pata, Verdele ma imbratiseaza, am reusit sa ne avem.
Deschid ochii. Nu am motive sa te caut, sa-ti vorbesc, sa te astept. Incerc sa uit ca exista culori. Dar tu Verde imi dai motivul sa visez,sa te caut, sa nu incetez.
E Verde.

02 iunie 2010

O fi la moda " fericirea " ?!


Citesc tot mai multe articole despre fericire. E un cuvant relativ simplu care nu ar trebui sa puna atat de multe probleme. Totusi noi toti suntem in cautarea starii de fericire, toti alergam bezmetici spre fericire. Si eu am cautat mult, am rascolit, am tipat ca imi apartine si o vreau, am plans, am ras, am exaltat; dar nu am gasit fericirea. Am descoperit ca nu o pot avea, e ceva mult prea mult iar eu sunt mult prea " nimic ".
Ieri un barbat era fericit ca ii mergea bine afacerea, o batranica era fericita ca traise pana la varsta de 83 de ani, sefa era fericita ca are masina noua, in jurul meu roia fericirea altora. Eu nu pot spune decat ca sunt bine asa cum sunt.
O sa incerc sa explic ce reprezinta pentru mine fericirea. Eu cred ca a atinge acea stare este imposibil momentan. Nu mai vreau sa am nici o grija, nu mai vreau sa aud nici o veste proasta, nu mai vreau sa citesc nimic despre razboi si crime, copii maltratati,nu mai vreau langa mine oameni impasibili.
Fericirea nu consta in materialitate, in cate conturi ai, ce masina ai in garaj, ce casa ai la mare, ce bijuterii atarna pe tine, cate carti de credit detii, cate/cati femei/barbati iti stau la picioare sau in pat. Ea e dincolo de tot ceea ce ne inconjoara, eu o sa o numesc euforie. Cred ca descrie cel mai bine senzatia pe care o simtim, o stare de bine care nu poate dura. Si eu am afirmat de mai multe ori ca am fost fericita cand defapt aceasta a durat doar foarte putin. E acea stare care incepe sa te cumprinda, sa puna stapanire pe tine si sa te faca sa spui ca esti fericit . Suntem atat de ocupati de cunoastere incat uneori ne inchidem in cercul cunoasterii olimpiene, devastandu-ne si mai mult.
Eu voi continua sa ma bucur de fiecare clipa euforica si voi incerca sa imi prelungesc starea de iluzie cat mai mult , pentru a incerca sa ajung la acele clipe de maxima traire in care sa spun ca sunt fericita, chiar si pentru o clipa.
Vreau sa cred ca mai sunt oameni care se bucura de fiecare picatura de ploaie, de fiecare fir de iarba, de primele raze de soare, de mirosul de " verde " si se multumeste prin a zambi , a exalta in gandire si emotii, si sa nu distruga totul, ca mai sunt si cei ce isi amintesc dar mai tarziu ca nu costa nimic sa te bucuri. Iar micile bucurii sunt pasi marunti spre starea de fericire despre care au scris multi si vor mai scrie multi dintre noi.