11 ianuarie 2011

Negru pana la trecut


Incerc sa imi tin echilibrul in negrul ce imi cuprinde toate simturile. Fac cativa pasi si realizez ca am ceva in mana. E un suport cu o lumanare. Inima imi bate cu putere, simt ca am un atu in fata neputintei. Dar cum sa aprind lumanarea?! Incer sa mai fac un pas. O adiere de vant imi mangaie fata si in acelasi timp face lumanarea sa palpaie. Ochii mi se acomodeaza cu greu. Intrezaresc ceva; dar nu ma pot concentra. In fata ca niste tablouri imi apar franturi din viata. Simt o caldura usoara in dreptul pieptului. O vad pe mama asa cum pot sa mi-o aduc aminte, grabita, zambitoare si mereu plina de griji. Negru. Clipesc din ce in ce mai des, totusi lumanarea palpaie iar eu nu pot sa disting nimic. Totul mi se afiseaza ca un scurt metraj, cu pasaje , care nu au avut importanta acum, dar care acum ma fac sa realizez multe. Imi aduce aminte ca spusesem candva ca intro relatie respectul distruge iubirea. Da, asa e.
O picatura de apa imi atinge buzele. O gust, e apa sarata. Un alt filmulet. La mare, in vara in care a fost minunat. O vara in care am vrut doar soare si sa te am. Ma cuprinde spaima. Mai vreau sa stiu cum a fost atunci asa placut. Negru.
Inchid ochii si sper ca atunci cand ii redeschid sa pot vedea altceva.Negru. Simt pe buze picaturi sarate. Cand deschid ochii vad o lumina galbena. Nu pot sa imi dau inca seama ce e cu mine. Dar e doar lumina de la bec. Si constat ca totul a fost un vis. A fost un vis care mi-a atras atentia.
Toata viata nostra e facuta din pasaje, carora nu le-am dat importanta si care nevoit au marcat alte persoane ce erau atunci langa noi. E un exercitiu bun , chiar si atunci cand suntem treji; sa facem din trecut un scurt metraj al importantei de azi.