Cat il/o cunosti ?

De cate ori nu ne-am intrebat: " Il/ O cunosc cu adevarat?! " si nu am stiu ce sa ne raspundem?! Multi dintre noi raspundem impulsiv " Da! Il/O cunosc ! ".
Totusi pentru mine e pripit sa imi raspund la aceasta intrebare. Indiferent cat timp am stat impreuna sau cat timp am petrecut povestindu-ne aventurile , va ramane inevitabil un "mic secret ". Si e absolut normal ca acel secret sa ramana doar al nostru, e spatiul nostru interior privat. Uneori cand ni se face o dezvaluire ramanem socati de ceea ce auzim , iar in timp va avea repercusiuni negative asupra relatiei.
Eu am secrete, el are secrete si ma bucur ca nu ne incalcam spatiu intim. E atat de placut sa ne descoperim in timp; e acel sentiment de la primele intalniri, acel susur al interiorulul care ne face si mai mult sa ne dorim.
Si totusi cei ce raspund pozitiv intrebarii, sunteti chiar siguri? Atunci pot sa va intreb: Cat de bine se simte cand sta pe Wc si "da vanturi"?; De cate ori nu a vrut sa se scarpine "in fund" si nu a putut ca erai tu?; A vrut sa ragaie si sa ne mangaie pe burta , dar s-a abtinut ca erai tu? .
Si ma opresc sa nu fiu prea vulgara; desi astea sunt secretele noastre!

Cu ce drept?!

Tu vii si imi tii mie morala cum ar fi trebuit sa fiu si cum ar fi trebui sa ma port. Te ascult din respect ca am invatat sa ascult cu mult inainte sa inveti tu sa te exprimi. Te foiesti in spatii inchise si delimitate de o minte obscura si lipsita de vivacitate. Zambesti sa pari fericit si speri ca eu sa o cred. Citesti...citesti sa pari mai mult decat esti, sa iti faci o biblioteca cu lucruri pe care nu trebuie sa le citesti ci vin din viata; dar tu esti departe de asa ceva, astfel cartile iti mai arata cate un drum. Te agati de cate o idee pe care inainte de a o analiza tu treci direct la treaba.
Dupa o perioada de liniste vii si imi spui cat esti de bun. Atunci ma razvratesc si te intreb : " Cu ce drept?! " te crezi mai presus decat noi muritorii.