Amintirea frunzei

Mi se desfac aripile si incep sa plutesc. Adie vantul si simt mirosul de lalele si frunze uscate. Plutesc intrun delir iremediabil. Aplatizarea simturilor a produs o explozie de amintiri. Un fior rece isi face simtita prezenta pe aripa stanga. E ca un sarut de "adio" si o mana intinsa de primire. Mirosul de ploaie ma invaluie ca o patura si ma infierbanta in simtiri. Ochii imi sunt inchisi si ma las purtata de aburii calzi. Mirific...
Imi amintesc de plimbarea in parc, de acea frunza uita si calcata de indragostiti care pentru mine a devenit un imbold spre amintiri. Si acum imi invadeaza narile acel miros de uscat al plimbarilor alaturi de aripile desfacute. Amintiri ce imi rascolesc sangele ; amintiri ce imi mangaie tamplele; sunt ravasite in neantul prezentului incercand evadareare spre visare.
Aripile se restrang, aburii se imprastie, lumea ma invadeaza si imi calca amintirile. Galbenul frunzei a ramas neintinat de prezent si gata oricand sa mi te readuca in amintiri.

Am invatat...

Am invatat sa zambesc atunci cand vreau sa tip, am invatat sa rad atunci cand vreau sa plang, am invatat sa merg cand vreau sa stau, sa urc cand vreau sa cobor, sa tac atunci cand vreau sa vorbesc, sa inchid ochii atunci cand vreau sa privesc.
Nu e obisnuinta ci doar maturizare de fond. Caci mi-am cladit viata mea "secreta" , acolo unde pot sa fiu eu asa cum ma cunosc doar eu.
E o lume colorata, plina de flori si campuri verzi; nu e o priveliste paradisiaca, doar ca e linistea mea asa cum o vreau eu.
Am invatat ca nu trebuie sa imi spun parerea deseori, de aceea am invatat sa vorbesc cu mine ( cea "secreta" si cea insumi ) atunci cand imi trebuie un interlocutor. Am ajuns chiar sa avem pareri contrare; nu pot sa judec daca e bine sau nu.
Nu imi amintesc daca am avut un prieten imaginar in copilarie, dar pot spune sigur ca acum s-a reintors la mine. Si spun reintors deoarece cred ca si in copilaria a incercat sa fim prieteni dar eu eram prea ocupata cu lumea ce ma inconjura atunci. Am fost un copil ocupat de "nimicuri", dar mereu bucuros de "afara". Vedeam lucruri pe care altii nu le puteau vedea.
Am inteles ca m-am metamorfozat atunci cand nu am mai fost auzita pentru "nimicurile" mele. Am fost obligata sa spun lucrurile "imbracate", ca nu e bine sa jignesc prin parerea mea, ca daca voi tipa cel mai probabil mi se va inchide gura.
O lume secreta, colorata si cu multe vorbe....acolo sunt Eu.