Ploaia de vis

Ploua afara , ploua si in sufletul meu. Picuri ce frig , picuri ce dor de dor. Debordez in simtiri , fine si reci ce ma trezesc in adancurile uitate. Ma rascolesc si ma aduna in umbra simturilor vii in valtoarea amintirilor. Totul e ud de saruturi trecute si aburii ies din buzele uitate. In lume ma pierd sa uit ce-am visat, sa taci si sa mergi pe drumul uitat. Te strig si te vreau , te alung si te chem ca picurii reci al ploii de vis. Incerc sa te prind, ma iei ma respingi , un joc al ploii de vis si compromis.

Daca nu ...mai bine tac

Suntem prizonieri intro lume de modele fictive. Unii dintre noi au reusit sa se desprinda, dar ceilalti? Ceilalti nu fac nimic altceva decat sa arunce cu mocirloase cuvinte, cu presupuneri, cu ura. Am invatat sa imi folosesc scutul , dar uneori m-am dezarmat si am fost lovita. Promit ca nu se va mai intampla, imi voi tine scutul sus.
Am cel mai bun scut acum: tacerea. Am invatat ca e mai bine sa tac daca nu am nimic bun de spus, asa ca tac de cele mai multe ori.  Aud cum vajaie prostia si ma amuza, stiu bine ca nu ma mai poate atinge.