Am auzit de curand spunand ca" adolescentele sunt ca o aspirina, o iei atunci cand nu ai nimic la indemana " , sincera sa fiu m-a surprin afirmatia. Ma uitam in jur si am observat doar adolescente care se " strumfozeaza " sa fie langa un barbat matur ( ca are potential ) . Atunci sa imi fac probele ca am imbatranit, ca ridurile se observa, ca firele de par alb nu se ascund decat cu vopsea ?! Reflectand la multe supozitii totusi nu ma sperie si stii de ce ? Pentru ca " de la femeile maritate ai ce invata, sunt ca un pansament " . Nu am afirmat eu asta, sa nu par patetica, ci a afirmat un barbat care a avut in viata lui multe femei. Si cand ma refer la barbat, ma refer la acel sex masculin cu rafinament, bun simt, si plin de respect.
Sunt casatorita si ma simt implinita ca femeie, desi nu cred in misticul cuvant " casatorie " . Iar toate ridurile ce imi apar, firele albe ce se strecoara la vedere nu ma mai intristeaza ci ma fac sa ma simt femeie.
16 mai 2010
09 mai 2010
De ce sa nu vorbim ?
Purtam ieri o discutie cu un vechi amic despre relatii.Desi proaspat casatorit nu era multumit, nu era fericit, nu era satisfacut. Pentru cateva minute am ramas uimita, dar cu cat incerca el sa se scuze ca nu e vina lui ca el vrea doar sa le fie bine, situatia devenea din ce in ce mai clara pentru mine. Discutia a culminat cu " E fata buna nu vreau sa o fac sa sufere! ". Ma simteam pusa in situatia de a nu sti sa reactionez la asemenea afirmatie. Voiam sa apar acea fata, sa-i apar demnitatea; stiu ca cel mai crunt sentiment intro relatie e cel de mila. Daca ajungi sa stai langa partener doar ca " e fata buna " mai bine umbli necalcat/a.
Nu inteleg totusi cum de doi tineri se complac in situatii asemenatoare si sunt convinsa ca sunt multi asemeni si nu iau atitudine. Cred ca ti-ai vazut parintii timp de 20 de ani ca stau unul langa altul si nu mai au nimic sa-si spuna; tatal multumit ca are mancare calda, mama multumita ca are barbat, si nu duce casa singura, ca " doar nu am facut copii astia singura" .
Dar tu care esti in era comunicarii inclus, stai si te complaci in situatii precare, de decadere . Din acest lesin emotional nu te va trezi nimeni daca tu iti impui sa tii ochii inchisi. De ce sa nu spui lucrurile asa cum sunt, de ce sa nu ai curajul sa spui ca nu iti este bine, de ce sa astepti sa isi de-a seama singur/a ca ceva nu merge? De ce nu luam taurul de coada si pe ea/el de mana si sa le spunem ceea ce ne supara, insatisface si ne amageste in acelasi timp. E cel mai simplu de mers la drum in doi, asa ai timp sa vezi ca soarele te mangaiei, iar gandurile negre sunt acum sub lumina soarelui ( rezolvarii ).
Problemele minore, dar care in timp cresc si ajung fara sa vrei sa-ti innegure relatia, sunt totusi cel mai dificil de rezolvat. Si mereu aceste probleme mici , carora in prima instanta nu le dam importanta, tarziu realizam ca sunt atat de lipicioase incat nu putem calca in viitor fara ca ele sa nu fie langa noi.
Cred totusi ca am uitat ( sau nu stim ) sa ne bucuram de fiecare zi, si nu singuri ci alaturi de cel ce e langa noi. Oare e asa de greu sa stai pe o banca si sa privesti cerul fara sa te gandesti la nimic altceva?
Nu inteleg totusi cum de doi tineri se complac in situatii asemenatoare si sunt convinsa ca sunt multi asemeni si nu iau atitudine. Cred ca ti-ai vazut parintii timp de 20 de ani ca stau unul langa altul si nu mai au nimic sa-si spuna; tatal multumit ca are mancare calda, mama multumita ca are barbat, si nu duce casa singura, ca " doar nu am facut copii astia singura" .
Dar tu care esti in era comunicarii inclus, stai si te complaci in situatii precare, de decadere . Din acest lesin emotional nu te va trezi nimeni daca tu iti impui sa tii ochii inchisi. De ce sa nu spui lucrurile asa cum sunt, de ce sa nu ai curajul sa spui ca nu iti este bine, de ce sa astepti sa isi de-a seama singur/a ca ceva nu merge? De ce nu luam taurul de coada si pe ea/el de mana si sa le spunem ceea ce ne supara, insatisface si ne amageste in acelasi timp. E cel mai simplu de mers la drum in doi, asa ai timp sa vezi ca soarele te mangaiei, iar gandurile negre sunt acum sub lumina soarelui ( rezolvarii ).
Problemele minore, dar care in timp cresc si ajung fara sa vrei sa-ti innegure relatia, sunt totusi cel mai dificil de rezolvat. Si mereu aceste probleme mici , carora in prima instanta nu le dam importanta, tarziu realizam ca sunt atat de lipicioase incat nu putem calca in viitor fara ca ele sa nu fie langa noi.
Cred totusi ca am uitat ( sau nu stim ) sa ne bucuram de fiecare zi, si nu singuri ci alaturi de cel ce e langa noi. Oare e asa de greu sa stai pe o banca si sa privesti cerul fara sa te gandesti la nimic altceva?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)